Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat
kaufland.md/retete

Pui picant cu ardei gras

Scanând codul QR, rețeta va fi accesată din mobil sau tabletă. Dai clic, și toate ingredientele se adaugă automat în lista de cumpărături.

Valori nutritive

(Per porție)
  • 350/​1465
    kcal / kJ
  • 24 g
    carbo-hidrați
  • 34 g
    proteine
  • 13 g
    grăsimi

Valori nutritive

(Per porție)
    350/1465 kcal/kJ, 24 g carbo-hidrați, 34 g proteine, 13 g grăsimi

Ingrediente (8 Porție)

3 cepe verzi
3 căței de usturoi, pisați
2 linguri sos de soia cu un conținut redus de sare
60 ml supă-bază de pui, cu un conținut redus de sare
1 lingură ulei de susan
1 linguriță zahăr
500 g ciuperci champignon
2 lingurițe amidon
200 g orez alb cu bob lung
3 felii de ghimbir proaspăt, de 5 mm grosime fiecare
2 linguri sos Hoisin
1 linguriță fulgi de ardei iute
8 ciocănele de pui, circa 1,25 kg în total, fără piele
1 ardei gras verde mare, tăiat bucăți

Preparare

    1

Într-o cratiță mare, cu fundul gros, se combină ceapa verde feliată subțire cu usturoiul, ghimbirul, sosul de soia, sosul Hoisin, supa-bază, uleiul de susan, fulgii de ardei iute și zahărul. Apoi se adaugă puiul, ciupercile tăiate în sferturi și ardeiul gras.

    2

Se dă în clocot mixtura, la foc moderat. Se micșorează flacăra, astfel încât compoziția să fiarbă molcom, apoi se acoperă cratița și se gătește totul 35 de minute sau până ce puiul este făcut, iar legumele s-au frăgezit.

    3

Se amestecă amidonul cu 1 lingură de apă, ca să se obțină o pastă omogenă; se toarnă în vas și se gătește în continuare, amestecând continuu, în jur de 1 minut sau până ce sosul s-a îngroșat puțin.

    4

Între timp, se dau în clocot 600 ml apă într-o oală acoperită. Se adaugă orezul și se micșorează flacăra, ca apa să fiarbă molcom. Acoperind din nou oala, se fierbe orezul 17 minute sau până ce s-a frăgezit.

    5

Se scoate orezul pe farfurii individuale, iar peste el se așază mixtura de pui și legume. Se stropește totul cu sosul din cratiță și se servește preparatul.