Tort raw vegan de ciocolată și vișine
Valori nutritive
(Per porție)-
263/1100kcal / kJ
-
16.6 gcarbo-hidrați
-
4.39 gproteine
-
22.7 ggrăsimi
Valori nutritive
(Per porție)-
263/1100 kcal/kJ,
16.6 g carbo-hidrați,
4.39 g proteine,
22.7 g grăsimi
Ingrediente (10 Porție)
Pentru blat:
125 g | migdale hidratate |
60 g | curmale (hidratate) |
20 g | cacao crudă |
Pentru cremă:
100 g | avocado |
100 g | ulei de cocos |
45 g | cacao crudă |
75 ml | sirop de agave |
50 ml | zeamă de portocale |
100 g | vișine |
40 g | unt de cacao |
Decor:
smochine proaspete | |
coacăze roșii | |
mentă | |
physalis | |
vișine congelate |
Preparare
- 1
Pregătire anterioară: Migdalele şi curmalele se spală în jet de apă puternic şi se lasă la hidratat, în vase diferite, minim 2 ore sau peste noapte. Înainte de a fi folosite în reţetă, migdalele se clătesc foarte bine. Apa în care au stat la hidratat nu se foloseşte. Apa în care au stat la hidratat curmalele se poate folosi.
- 2
Pentru prepararea blatului se mixează migdalele, curmalele şi cacao până când devin o pastă mai vâscoasă.
- 3
Pasta obţinută se aşază în inelul culinar, se nivelează uniform cu ajutorul unei spatule sau a unei linguri, apoi se lasă în aşteptare în congelator până la prepararea cremei.
- 4
Pentru pregătirea cremei se mixează în blender avocado, cacao, siropul de agave şi sucul de portocale.
- 5
Peste compoziţia obţinută se adaugă treptat uleiul de cocos, apoi cel de cacao şi se mixează timp de 3 minute. Atât uleiul de cocos, cât şi cel de cacao trebuie să fie în stare lichidă.
- 6
Se adaugă crema de ciocolată peste blatul care a stat între timp la congelator şi apoi se introduc şi vişinele în cremă.
- 7
Se nivelează crema cu ajutorul unei spatule şi se lasă la congelator jumătate de oră ca să se închege crema de ciocolată.
- 8
Se scoate tortul din congelator şi se decorează cu smochine proaspete, coacăze roşii proaspete, physalis, vişine îngheţate şi mentă.
- 9
Se lasă la congelator minim 4 ore ca să îngheţe. Pentru a putea fi servit se scoate din inelul culinar şi se lasă la temperatura camerei înainte de a fi consumat.
- 10
Modalitate de păstrare: se poate păstra la congelator timp de 1 lună sau 4-5 zile în frigider.