Leușteanul: supe și salate aromate

Leușteanul (levisticum officinale) este o plantă aromatică cu un gust picant și aromat. Planta nu are nevoie de multă atenție și este rezistentă. Leușteanul se poate folosi ca plantă aromatică sau ca plantă medicinală. În bucătărie, acesta oferă aromă supelor și salatelor, sub formă de condiment. Fructele, rizomul și rădăcinile se folosesc în scopuri medicinale.

Leușteanul nu este numit fără motiv „iarba Maggi”, ci datorită gustului său picant și aromat. Totuși, aceasta este doar o analogie a gustului, deoarece condimentul Maggi nu conține leuștean. Aroma de leuștean este mai ierboasă și puțin mai blândă. Există, de asemenea, asemănări cu țelina și cu legumele pentru supă, dar acestea sunt mai puțin iuți și nu conțin la fel de multe substanțe amare. 

Planta este originară din Persia sau din Orientul Mijlociu și s-a răspândit în Europa prin regiunea mediteraneană începând cu secolul al XIV-lea. Leușteanul era deja un remediu popular în Evul Mediu. Deoarece a fost și este adesea cultivat în grădinile de ierburi și de legume, s-a adaptat și la regiunile mai reci.

Leușteanul se poate folosi atât în stare proaspătă, cât și uscată, cât timp frunzele uscate se folosesc la gătit. Din cauza intensității aromei, frunzele de leuștean trebuie folosite moderat. Un vârf de cuțit este adesea suficient pentru a obține o aromă deplină. Semințele uscate ale plantei se pot folosi pentru a rafina cașcavalul, fripturile și tocănițele, precum și ca adaos la coacerea pâinilor cu cereale. De asemenea, planta se potrivește ca și componentă aromatizantă în produsele de patiserie și în preparatele cu brânză. Leușteanul se combină cu toate plantele aromatice puternice, cum ar fi frunzele de țelină, măghiranul, ceapa și usturoiul. Leușteanul se folosește, de asemenea, pentru a prepara bitter și lichioruri. 

Cum se păstrează leușteanul

Există trei metode cunoscute de depozitare a leușteanului. Frunzele se pot usca, congela sau mura. Pentru murături, frunzele se pisează cu sare, pentru a obține o pastă. Borcanele se închid și se refrigerează apoi. Astfel, pasta de leuștean se poate păstra până la un an.

Fructele uscate de leuștean se folosesc pentru afecțiuni digestive și flatulență. Rizomul și rădăcinile conțin uleiuri esențiale care se folosesc pentru terapia de curățare în cazul infecțiilor tractului urinar sau împotriva pietrelor la rinichi. Leușteanul era deja un remediu popular în Evul Mediu. La acea vreme, acesta ajuta în cazul durerilor în gât și al otitei medii, era digestiv și expectorant.