Agar agar: un agent de legare și de gelificare fără gust
Alimentul agar agar este un gelifiant, fără gust, care servește și ca liant. Algele marine uscate la soare reprezintă materiile prime pentru producerea agar agarului, acestea sunt extrase prin intermediul apei calde și sunt ulterior concentrate.
Agar agarul are următoarele proprietăți speciale
În funcție de modul de producere, agar agarul este un praf insipid, de culoare bej, cu o consistență de pudră, care se poate lega foarte bine. Agar agarul este un produs pur natural, fără surogate sau alți aditivi. Numele „agar agar” este originar din limba japoneză și denotă ceva asemănător grăsimii de pește. Alimentul poate fi sub formă de jeleu și este format în principiu din agaroză și agaropectină sulfatată.
De unde provine agar agarul?
Agar agarul este un aliment asiatic, cu originea în secolul al XVII-lea în Japonia. De atunci, alimentul a fost folosit pentru a îngroșa sosurile sau alte mâncăruri. Agar agarul poartă denumirea de „gelatină japoneză”. Între timp, alimentul a început să se producă și în Indonezia, Thailanda, Malaysia, Laos și Taiwan, iar de aici a fost exportat în toată lumea.
Când este sezonul agar agarului?
Algele, folosite la producerea agar agarului, se pot recolta pe tot parcursul anului din zonele tropicale, ocazional și din cele subtropicale ale spațiului asiatic de sud și de sud-est. Recoltarea algelor pentru producerea agar agarului este foarte răspândită chiar și în zona maritimă a Japoniei, dar acest proces se limitează la lunile de vară și de toamnă. Agar agarul este disponibil pe piață pe tot parcursul anului. Algele proaspăt recoltate sunt transformate imediat în pudră sau fulgi pentru agar agar și astfel pot rezista mai mult timp.
La ce poate fi folosit agar agarul și cum se depozitează acesta?
Agar agarul, cu funcție de liant și gelifiant, se folosește la prepararea sosurilor, a deserturilor și a înghețatei. În Uniunea Europeană, agar agarul poartă denumirea de E406 și este considerat un aditiv alimentar. Agar agarul se poate depozita și poate rezista într-un loc întunecat și uscat aproximativ un an.
Ce conține agar agarul
Agar agarul reprezintă un agent de legare și de gelificare sănătos și este compus în mare parte din carbohidrați, fiind un furnizor excelent de energie. Datorită numeroaselor fibre pe care le conține, agar agarul este în primul rând sănătos pentru digestie, cu toate acestea, în cantități mai mari, poate avea un efect ușor de laxativ. Câteva grame sunt de ajuns pentru prepararea mâncărurilor pe bază de agar agar. În plus, agar agarul conține numeroase minerale, care suplimentează valoarea sănătoasă a acestui aliment.
kcal: 345 kcal
Carbohidrați: 35,5 g
Proteine: 42,7 g
Grăsimi: 2 g
Vitamina A: 0 µg
Vitamina B1: 0,62 mg
Vitamina B2: 3,15 mg
Vitamina B6: 1,12 mg
Vitamina C: 157,68 mg
Vitamina E: 0 mg
Calciu: 515 mg
Fier: 13,23 mg
Potasiu: 2617 mg
Magneziu: 15 mg
Sodiu: 353 mg