Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat
kaufland.md/retete
Fără gluten

Supă cu fructe de mare și tăiței

Cel mult 30 minute
Simplu
Scanând codul QR, rețeta va fi accesată din mobil sau tabletă. Dai clic, și toate ingredientele se adaugă automat în lista de cumpărături.

Valori nutritive

(Per porție)
  • 80/​334
    kcal / kJ
  • 9 g
    carbo-hidrați
  • 5 g
    proteine
  • 1.5 g
    grăsimi

Valori nutritive

(Per porție)
    80/334 kcal/kJ, 9 g carbo-hidrați, 5 g proteine, 1.5 g grăsimi

Ingrediente (6 porții)

55 g tăiței subțiri de orez, rupți în bucăți de 10 cm lungime
2 lingurițe ulei de arahide
1 bucată de 2,5 cm ghimbir proaspăt, tocat mărunt
75 g ciuperci shiitake, fără codițe și cu pălăriile feliate subțire
1200 ml supă simplă de pui
1 lingură sherry sec
2 linguri sos de soia slab
125 g amestec de fructe de mare gătite – creveți, calmari, scoici-pelerin
75 g varză chinezească
4 cepe verzi
75 g muguri de fasole
frunze proaspete de coriandru
sos de ardei iute

Util

  • În China, supele nu se servesc la începutul mesei, ci între felurile de mâncare, având o consistență similară cu a antreurilor de la mesele occidentalilor. Poți prepara această supă mai din timp, urmând să adaugi scoicile, legumele și tăițeii chiar înainte de a o servi. AVANTAJE: Scoicile sunt o sursă bună de seleniu și vitamina B12 și una folositoare de fosfor și potasiu. Creveții conțin calciu, iar calmarii aduc un surplus de vitamina B12. Ciupercile shiitake sunt bogate în vitamina B2, niacină și acid pantotenic. Mai conțin potasiu și o cantitate apreciabilă de cupru. Tăițeii de orez nu au în compoziție gluten și nici grâu, astfel că sunt potriviți pentru persoanele cu intoleranță la gluten sau alergie la grâu. În plus, indicele glicemic al acestor tăiței este destul de mic. SUGESTII: Pentru o supă de crabi cu tăiței, se poate folosi 1 cutie cu carne albă de crabi, circa 170 g, fără lichid, în locul amestecului de fructe de mare. Se pot înlocui ciupercile cu 100 g porumbi tineri, feliați, și 100 g dovlecei tăiați cubulețe, gătindu-i împreună cu ghimbirul, circa 1 minut. La pasul 3, se omite varza chinezească. După ce se adaugă tăițeii de orez, la pasul 4, se dă în clocot supa și se asezonează cu 1 lingură de sos de pește.

  • Savurează preparate fără gluten

    Când mergi la cumpărături, ai grijă să alegi produse fără gluten.


Preparare

    1

Se pun tăițeii într-un castron, cu multă apă clocotită. Se lasă la înmuiat în jur de 4 minute.

    2

Între timp, se încinge uleiul de arahide într-o cratiță mare, se pun ghimbirul și ciupercile și se lasă pe foc circa 2 minute, până când se înmoaie puțin. Se adaugă supa simplă (dacă folosești concentrat din comerț, ai grijă să se specifice pe ambalaj că nu conține gluten), sherry-ul și sosul de soia; se dă totul în clocot.

    3

Se taie scoicile-pelerin în jumătate, dacă sunt mari. Se transferă amestecul de fructe de mare în lichidul clocotit, împreună cu varza tăiată fideluță, ceapa verde feliată subțire și mugurii de fasole. Se dă din nou în clocot și se gătește totul 1 minut sau până ce fructele de mare s-au încins.

    4

Se scurg tăițeii și se adaugă la supă. Se dă din nou în clocot, apoi se toarnă în boluri. Se presară deasupra câteva frunze proaspete de coriandru și se servește supa cu sosul de ardei iute, care se adaugă după preferință.