Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat
kaufland.md/retete
Fără gluten

Tocană italienească de pește

Mai mult de 60 minute
Simplu
Scanând codul QR, rețeta va fi accesată din mobil sau tabletă. Dai clic, și toate ingredientele se adaugă automat în lista de cumpărături.

Valori nutritive

(Per porție)
  • 356/​1490
    kcal / kJ
  • 22 g
    carbo-hidrați
  • 33 g
    proteine
  • 9 g
    grăsimi

Valori nutritive

(Per porție)
    356/1490 kcal/kJ, 22 g carbo-hidrați, 33 g proteine, 9 g grăsimi

Ingrediente (4 porții)

2 linguri ulei de măsline extravirgin
1 fir de praz de mărime medie
1 ceapă
4 căței de usturoi tocați
0.5 ardei gras verde, curățat de semințe
0.5 bulb de fenicul de mărime medie
360 ml vin alb sec
300 ml supă simplă de pește, preferabil preparată în casă
1 cutie roșii tocate, circa 400 g
2 linguri pastă de roșii
0.25 linguriță ierburi de Provence, uscate
1 dovlecel de mărime medie
3 linguri pătrunjel tocat
55 g mazăre boabe, proaspătă sau congelată
85 g frunze tinere de sfeclă sau de spanac
200 g file de cod, fără piele
400 g amestec de fructe de mare decorticate (creveți, scoici Saint-Jacques, inele de calamari, midii etc.)
sare
piper

Mămăligă:

225 g mămăligă instant
2 lingurițe ulei de măsline extravirgin

Util

  • Pentru această tocană pescărească în stil italian, prepară sosul gros de roșii, clocotit, și adaugă orice fel de pește sau fructe de mare. Servește-o cu triunghiuri de mămăligă, fripte pe grătar în ultima clipă. AVANTAJE: Codul, ca majoritatea peștilor din mări și oceane, e una dintre cele mai de încredere surse de iod, datorită conținutului ridicat de iod al apei de mare. În cazul altor alimente, cantitatea depinde de conținutul de iod din sol, acesta putând varia considerabil. Mămăliga, preparată din porumb fin măcinat, este o sursă de carbohidrați cu amidon, dar fără gluten. Mazărea proaspătă are un sezon relativ scurt, dar cea congelată poate fi găsită în permanență. Conținutul nutrițional al mazării congelate este foarte asemănător cu al celei proaspete, atâta timp cât e gătită corect – conținutul de vitamine se poate diminua dacă este tratată termic în exces sau fiartă în prea multă apă. SUGESTII: Orice pește având carnea densă, ca egrefinul sau merluciul, poate fi utilizat în locul codului. Pentru o tocană asemănătoare, dar cu scoici și sparanghel, folosește 3 cepe de mărime mijlocie, tocate, și omite prazul și ardeiul gras. La pasul 2, scoate supa simplă. Înlocuiește peștele și fructele de mare cu 1 kg de scoici, în cochilie. După ce le înglobezi în mixtura de roșii, acoperă oala și dă preparatul în clocot, apoi redu flacăra și fierbe la foc mic 2 minute, până ce cochiliile încep să se deschidă. Adaugă 125 g sparanghel, tăiat bucățele, acoperă din nou și gătește alte 5 minute, sau până ce sparanghelul s-a frăgezit și scoicile s-au deschis (scoicile rămase închise trebuie aruncate). Servește tocana cu triunghiuri de mămăligă sau cu orez gătit în aburi.

  • Savurează preparate fără gluten

    Când mergi la cumpărături, ai grijă să alegi produse fără gluten.


Preparare

    1

Se încinge uleiul într-o oală mare, în care se pun prazul și ceapa; se gătesc 2 minute, sau până când încep să se înmoaie. Se adaugă usturoiul, ardeiul și feniculul și se continuă 5-10 minute, sau până când și acestea se înmoaie.

    2

Se adaugă vinul, zeama de supă și roșiile, cu zeama lor cu tot. Se asezonează cu sare și piper, după gust. Se fierbe încet amestecul timp de 30 de minute, sau până ce s-a îngroșat puțin. Înglobând pasta de roșii, ierburile de Provence și dovleceii, se continuă fierbe­rea lentă încă 10 minute; se mai toarnă în oală puțină apă, în cazul în care mixtura devine prea groasă.

    3

Între timp, se prepară mămăliga, respectând instrucțiunile de pe am­balaj – sau în modul tradițional. Se ase­zonează după gust. Se toarnă mămăliga într-o tavă de copt de 18 x 28 cm, unsă cu puțin ulei. Se lasă să se răcească și să se întărească, după care se taie sub formă de triunghiuri. Se încinge grătarul.

    4

Se adaugă în mixtura de roșii pătrunjelul, mazărea, frunzele de sfeclă sau spanac, peștele și fructele de mare. Se acoperă și se fierbe totul mol­com, la foc moderat, circa 5 minute, sau până ce fructele de mare sunt făcute.

    5

Se ung cu puțin ulei triunghiurile de mămăligă și se frig până ce se rume­nesc puțin. Se servește tocana în boluri, alături de triunghiurile de mămăligă.