Quinoa: o cereală puternică din munții Anzi

Denumirile de „mei” sau „orez” pentru quinoa sunt mai degrabă derutante, deoarece planta de cultură nu aparține deloc familiei ierburilor, ci mai degrabă familiei Chenopodiaceae și categoriei de plante Amaranthaceae. Din punct de vedere botanic, planta de cultură sud-americană este mult mai apropiată de sfecla roșie, sfecla elvețiană sau spanac. 

Quinoa în calitate de pseudocereală

Din planta de quinoa se pot folosi atât semințele, cât și frunzele. Frunzele sunt foarte bogate în minerale și se consumă ca legumă, dar și ca salată. Pe de altă parte, semințele plantei versatile nu sunt diferite de cele ale unei cereale. Din acest motiv, quinoa este denumită adesea „pseudocereală”.

În ceea ce privește valorile nutriționale, depășește multe dintre cerealele obișnuite.  În special conținutul de magneziu și fier este peste medie. Quinoa este, de asemenea, o sursă excelentă de proteine. Deoarece nu conține gluten, poate servi ca substituent al cerealelor, în caz de intoleranță la gluten. Denumirea de „pseudocereală” se adeverește și din alt punct de vedere, deoarece se poate face bere din semințele plantei.

Quinoa provine din munții Anzi din America de Sud, unde este cultivată de peste 5000 de ani, în special la o altitudine de 4000 de metri. 

Semințele destul de mici (cam de mărimea unui bob de muștar) sunt, la fel ca amarantul, o pseudocereală fără gluten. Acestea se folosesc la fel ca orezul. Quinoa se poate mânca în stare naturală sau ca ingredient în müsli. Quinoa trebuie înmuiată înainte de a o găti. Quinoa crudă trebuie depozitată în stare uscată, într-un loc întunecat, la o temperatură constantă. Quinoa crudă poate rezista timp de 2-3 ani de la data producerii. Quinoa gătită se poate depozita în frigider până la o săptămână. Dar se poate și congela.

Quinoa conține o mulțime de proteine de înaltă calitate, fier, magneziu, mangan, zinc și acid folic. În plus, este o alternativă sănătoasă la orez.